La noapte ne certăm definitiv,
Ne despărţim în mici felii de pâine
Şi ne urâm acum fără motiv,
Să ne-mpăcăm fără motive mâine.

Nu-i cauză şi nu e nici efect
În toată încleştarea asta mare,
Iubirea noastră toată-i un defect,
Ferească Dumnezeu să se repare.

Îmi vine să te-njur de Dumnezeu
Şi-apoi să-l rog pe El să te salveze
Eşti binele, precum eşti răul meu,
Cea mai cumplită dintre ipoteze.

Mă calci pe nervi şi mă înnebuneşti,
Ai să mă faci, fierbinteo şi rebelo,
Cu-aceste negre mâini împărateşti
Să-ţi nimeresc gâtlejul ca Othello.

Tu, am impresia, nici nu observi
Cu ce iubire te păstrez în mine,
Pe inimă te duc, te port pe nervi,
M-ai prefăcut în cioburi şi ruine.

Îmi vine să te-njur de Dumnezeu
Şi-apoi să-l rog pe El să te salveze
Eşti binele, precum eşti răul meu,
Cea mai cumplită dintre ipoteze.

La tot ce-i hotărât definitiv
Nu am nici azi nimica împotrivă,
Dar eu mă tem să nu găsim motiv
Pentru o despărţire relativă.

Promite-mi că pe celălalt tărâm
Ne vom vedea cu nişte ochi de gheaţă
Atâta timp cât nu ne hotărâm
La scurta despărţire de o viaţă.